Mintea...

Mintea dragoste-și impune din `nălțimi adânci sorbind-o
Și nespus se îmbogățește a ei slavă adorând-o,
Noi sintagme înviorează epifiza, iscusind-o,
Trupul expandează-n slavă adorarea ascuțind-o
Și lumina-i radiază un belșug deplin privind-o.

Mintea nu stă să rezume existența la esență
Căci ea însăși e esența de-infinită existență.
(Datorită circumstanței suferi lipsa unui dinte
Dar în mai puțin de-o clipă ți l-ai pus la loc în minte,
La puțin timp după aceia, altu-i stă în loc cuminte.)

Cam așa funcționează existența în esență,
Tot ce influențează mintea ia din minte influență
Și-n subconștient produce în esență existență
(Conștient și înafară de a noastră conștiență),
Astfel că inconștientul e-o imensă evidență.

Mintea neîncetat lucrează... și de vrei s-o odihnești
(„Culcă-te într-o ureche”) că și-atunci când dormi gândești!
Din mulțimea acestor gânduri multe vise-ți făurești
Și o parte dintre ele te trezești că le trăiești
Fiind eroul fără voie al propriei, mistice, povești.

Mintea nu-i doar cum se spune, energie pentru viață,
Mintea-i viață-a Energiei din Creația Măreață.
Mintea nu-i ceva ce tinde spre ideal transcendental
Ci-i izvor de transcendență vertical și-orizontal
Și-o „suflare” infinită cu un scop fundamental...

29/06/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)