Secerătorul
Autor: Marin Mihalache  |  Album: Lumină Lină  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de marin2016 in 04/07/2020
Suflă un vânt ușor
Printre desișuri
Secerători trudesc
În toiul verii
E bobul copt acum
De secerișuri
Și țarina-i aprinsă
Ca-n noaptea învierii.

S-puțini secerătorii
Și lanul este mare
Și greu e bobul
Auriu din spice
Și e târziu în lume
Și-a înserare
Se risipește soarele
În arii și colnice.

Lucrează nu te-opri
Vrednic secerător
Degrab’ adună snopii
Cu aurul în claie
Lucrează cât e vreme
Și cât pe cer nu-i nor
Până nu-ncepe vântul
Aducător de ploaie.


Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 665
Opțiuni