Când este mic, copilul plânge des
Şi lãcrimeazã, fãrã vreo durere.
Iar plânsu-i este singura avere,
Un rost, pe care nu el l-a ales...

Un tânãr dacã plânge, fã un pas
Şi-apropie-te sã-i cunoşti amarul.
Cãci poate tocmai ţie ţi-e dat harul,
Mângâietor, doar tu sã fi rãmas!

Când un pãrinte-şi plânge-ai sãi copii,
Sã nu rosteşti cuvinte-acuzatoare;
De ale lor probleme ştii tu, oare,
Sau rana lor mai mult vei adânci?

Când plânge-n hohot cel nemântuit
De faptele, de viaţa sa pierdutã,
Îndatã, ia-l deoparte, îl ascultã
Şi îi şopteşte-n tainã: "Bun venit!"

Când lacrimile curg, tu fii un vad
Care le-adunã, una câte una,
Plângând cu cei ce plâng, întotdeauna;
Şi-un leac vindecãtor din Galaad!