Te-am auzit, copilă,
Când plânsul ți-era stins,
Când valul, fără milă,
Te-a frânt și te-a cuprins,

Când somnul dezertase,
Când râsul te-a lăsat,
Când pacea încetase
Să-ți de-a și gând curat,

Când albul devenise
Un gri obscur și trist,
Când ți-au rămas doar vise
Și-un țel nerealist.

Te-am auzit, copilă,
Când alții te-au trădat,
Când vocea ta umilă
Spre Mine s-a 'nălțat,

Când chinurile-ți toate
Te-au vrut căzută iar,
Mințind că ți-au fost date
Doar zile cu amar,

Când zgomotul din tine
Urla să nu Mă crezi,
Când glasuri reci, străine,
Doreau să nu Mă vezi.

Te-am auzit, copilă... !
Și-am plâns când Tu plângeai...
Eu nu iubesc din silă,
Ci vreau ce am, să ai!

Îți dau senin, când umbre
Vor vrea să-ți facă rău,
Să știi și-n vremuri sumbre
Că Eu sunt Tatăl tău,

Să știi că nu-ți port pică,
Ci vreau spre veșnic drum
Să mergi iar fără frică...
Și să începi de acum.

Să rupem deci tăcerea:
Vorbește-mi, să-ți grăiesc,
Să-ți uiți pe veci durerea...
Copilă, te iubesc!