Nu-i ușor să fi părinte...!
Autor: Ioana Feldi  |  Album: Roua Cerească  |  Tematica: Binecuvântare copii
Resursa adaugata de Ioana_Feldi95 in 25/07/2020
Nu-i ușor să fi părinte, nu-i ușor. . dar e frumos
Când la cârmă-l ai pe Domnul, cu El totul poți.
Nu-i ușor să fi părinte, să îi crești, să îi educi
Să le dai o-învățătură, chiar așa, după Cuvânt

Nu-i ușor să fi părinte însă nici nu-i greu, să ști
Când din dragoste faci totul, sigur vei biruii.
Nopții multe, nedormite, probleme zi de zi
Dar ei cresc si tu rămâi, doar cu amintiri.

Nu-i ușor să fi mămică, dar să ști, e minunat
Ei sunt raza ta de soare, bucurii de ne-uitat
Iar Hristos te întărește, îți dă puteri de nedescris
Iar răbdare cât un munte, fiindcă sunt din Cer primiți.

Nu-i ușor să fi mămică, dar e-un HAR ce ți s-a dat
Să aduci copii în lume, să îi speli și să-i îmbraci
Să-i hrănești și să îi crești, să-i educi luptând din greu
Contra-învățăturii lumii care azi e la rang suprem.

Nu-i ușor ca să fi tata, zi de zi muncid din greu
Seara când se-ntoarce acasă stă și cu copiii săi
Dar Isus, El e acela, ce munca o binecuvântează
Din puțin, El face mult fiindcă are din belșug.

Nu-i ușor să fi tătic, ai o mare datorie
Să le dai o-învățătură, fix așa după Scriptură.
Să îi crești și să-i înveti pe Domnul să il slujeasca
Ca cel rău să nu îi poată, ca să îi atragă.

Nu-i ușor să fi părinte, dar e-un Dar măreț, suprem
E un Dar primit din ceruri, de la Dumnezeu
Ei, copiii, sunt comori, adevărată răsplătire
O moștenire pentru acei ce îi primesc cu bucurie.

Ajută-ne Isus Iubit să-i creștem cum se cuvine
Ajută-ne să fim pentru ei, un traseu spre Veșnicie
Lumină să vadă în noi, un exemplu de urmat
Ca să fie-n casa noastră, ne-ncetat un colț de Rai... !
Amin
Ioana Feldi
22.04. 2020






Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 5104
  • Export PDF: 3
  • Favorită: 1
Opțiuni