Dacă privești în Cuvântul Său,
Ce credință a dat Dumnezeu!
O credință care pentru totdeauna s-a dat,
De Domnul PreaÎnalt.

Credința sfinților pentru totdeauna s-a dat,
Și la ea ai fost chemat,
Nu la o credință actuală,
Care mai mult te omoară.

Căci credința lui Dumnezeu,
Nu se schimbă dragul meu!
E aceiași pe care El a dat,
Nu credința ca astăzi care mai mult te-a încurcat.

Știm căci credința lui Dumnezeu este curată,
Este sfântă, nepătată,
Este credința care s-a dat,
Ca tu să fi salvat.

Cum Iuda ne spune odinioară,
Credință pentru totdeauna în viață!
Asta Dumnezeu a oferit,
Nu mai multe ca să fi pângărit.

Căci credința la ora actuală,
Nu e sfântă ci pătată!
Nu mai e credința care sfinților s-a dat,
De însuși marele Împărat.

Credința la ora actuală,
Este doar o formă goală,
Pare o credință de acceptat
Dar te duce direct în Iad.

Nu este credința reală,
Pe care Domnul a dat-o odată!
Este o credință drăcească,
Nu una sfântă, adevărată.

Căci pe fiecare dacă ai întrebat,
Eu am credință cu adevărat!
Religia noastră este bună,
Nu a lor căci e o umbră.

Fiecare îți spune în față,
Eu am credința reală!
Dacă de partea mea te-ai dat,
Cu Dumnezeu vei fi împăcat.

Și uite așa omul buimăcit,
Acuma bai... Unde e mântuit?
Care credință este bună,
Căci toți afirmă lucrul acesta din Scriptură.

Doar o credință Dumnezeu a dat,
Aceia de a fi salvat!
O credință sfântă și curată,
Credința care te duce acasă.

Dar dacă întrebi pe cineva:
Ai credința sfinților care s-a dat cândva?
Înghite în sec în fața ta,
Spunând căci nu mai e așa.

Și dacă îl lași în continuare,
Îți va spune o credință de moarte,
Căci credința aceia s-a pierdut,
Nu mai este ca la început.

În loc să îți spună credința adevărată,
El îți spune una falsă!
De parcă Dumnezeu s-a schimbat,
Nu mai dă credință cu adevărat.

Domnul credință sfinților a dat,
El cu nimic nu s-a schimbat,
Căci nu mai este credință cu adevărat...
Aicia omul totul a schimbat.

Făcând din credința adevărată,
O credință mai simplă... Falsă!
Căci dacă Dumnezeu credință sfinților nu a mai dat,
Să facă omul cumva să nu fie lepădat.

Și uite așa și biserica a cuprins,
Această credință de respins!
Nu numai căci a acceptat,
Dar învață pe alții căci e credință cu adevărat.

Când biserica cunoaște în dată,
Credința sfinților ce s-a dat odată
Ea acceptă o credință falsă,
O credință îngropată... Moartă.

Cu toate căci cunoaște Cuvântul lui Dumnezeu,
Și credința adevărată în Fiul Său!
Lasă căci e bună și credința actuală,
Chear dacă nu e a sfinților de altă dată.

Și acuma te întrebi așa:
Eu ce caut în biserica aceasta!
Când credința sfinților a părăsit,
Și a luat una cum ea a dorit.

Cum poți să fi salvat,
Într-o biserică care s-a îndepărtat,
De credința ce Dumnezeu a lăsat,
Ca omul să fie salvat?

Nu trebuia oare degrabă,
Credința sfinților în viață?
De ce credința aceasta s-a lăsat,
Și a luat una de aruncat?

S-au cum poți fi mântuit,
Dacă nu în credința despre care Domnul a vorbit!
Și nu în credința deocheată
Care pe mulți îi îngroapă.

Ai grijă prietenul meu,
Ce fel de credință ai în jurul tău!
Dacă nu e credința adevărată,
Nu vei fi mântuit... NICIODATĂ!

Dacă în biserică la tine,
Nu e credința sfinților din vechime,
Îți spun sincer și adevărat:
TU NU O SĂ FI SALVAT! ! !

Caută cât mai degrabă,
Credința sfinților în a ta viață!
Aceia te va mântui,
Nu credința din biserică să știi.

Caută credința adevărată,
Dată de Domnul Isus în această viață!
Căci numai așa vei fi salvat,
Dacă trăiești credința cu adevărat.

Astfel porți să te duci unde ai vrea,
Și toate bisericile să le colinzi acuma!
Dacă credința sfinților nu ai găsit...
NU O SĂ FI MÂNTUIT! ! !

Căci credința sfinților este dată,
De Domnul Isus în viață!
Nu de o religie care nu se ține nici un pic,
De credința care să fi mântuit.

Roagă pe Dumnezeu,
Să îți dea credința sfinților dragul meu!
Credința aceia care te va salva,
Și cu Dumnezeu împăca.

Amin