Sunt mulți copii iubiți
De scumpii lor părinți,
Dar alții nu-s iubiți
Și nici nu sunt doriți...
Și mulți copii orfani
Se-arată pe la geam
Dar mama nu mai e
Și nici tătic nu au...
Și-n ochii de copil
Răsar imagini vii,
Pe stradă trec zâmbind
Părinți cu-ai lor copii;
Și-i leagănă la piept
Și mâna le-o întind,
Iar el, e nedorit,
Copilul părăsit...
Un suflet mic, stingher
Privește către cer,
Iar norii-n grabă trec
Și astăzi ca și ieri. .
Atâta timp s-a scurs,
Ca norii ce s-au dus,
Iar el stă, așteptând
Părinții ce nu sunt. .
Copil ce-aștepți în prag
Părinți ce nu mai vin,
Exist-un Tată drag
Ce-aude al tău suspin,
El nu te va lăsa,
El știe viața ta,
Mai este doar puțin
Și-n brațe te va lua!