Eu nu-mi iau nici o slavă
Din ce nu e al meu
Căci slava-I aparține
Numai lui Dumnezeu!
Eu nu am nici un merit
Din tot ce El mi-a dat,
Căci tot ce am, primit-am
Prin Harul Său bogat.
Eu n-am primit talanții
Pentru orgoliul meu
Ci pentru slava Celui
Ce-i veșnic Dumnezeu!
Doar pentru El trudesc eu
S-aduc snop după snop
Pe câmpul sfânt în care,
Găsitu-mi-am eu scop.
Nu am altă menire
Decât slăvirea Sa
Prin tot ce pentru El fac
Cu-ntreagă viața mea!
Din El purcede Viața
Prin El trăiesc și eu,
Și-ntreaga slavă fie,
Doar pentru Dumnezeu!