Ora opt și patruzeci. Zi de sărbătoare.
Un creștin ca de-obicei, vine la-adunare;
Cum a fost mereu, punctual, vine să se-nchine
Dar surpriză: nimeni nu-i... sau, nu vede bine? ...
"Să vedem" își spune el, poarta o încearcă,
O împinge puțintel: -E închisă parcă...
Imposibil, cum așa? ... Nu-i zi de-nchinare? ...
Nimenea nu a venit azi la adunare! ...
Voi suna pe cineva, taina să-mi dezlege...
O fi-intervenit ceva, nu pot înțelege... "
Da, locașul e închis... ce dezamăgire
Pe creștinul ce târziu auzi de știre...
***
Da, așa e, peste tot sunt clădiri închise,
Însă sfintele făclii au rămas aprinse!
Bine se zăresc de sus, luminând în case,
Cu speranță-n Dumnezeu, rugile pioase.
Iar în unele deja, Domnul vede-altare
Prin cari cer copiii Lui iar, vremi de-ndurare!
Prin cari cer protecția Sa, ca pecete sfântă
Peste micul lor Gosen, prins în bezna-adâncă!
Multe lacăte s-au pus pe locașuri goale,
Însă-n case e mai mult timp de închinare!
Instrumente se aud până sus în slavă,
Mici bisericuțe-acum prind mai mare vlagă!
Sunt familii cu copii, ce zidesc altare
Sau chiar doi, trei ce se-unesc în a lor cântare!
Imnurile n-au pierit, nici Sfânta Scriptură,
Chiar de Diavolul, mârșav, a lovit cu ură.
Ei, creștinii nu se tem de nici o urgie,
Căci pe Domnul lor Îl simt viu, la părtășie!
Cine e Biserica? Zidurile goale?
Porțile lor ce acum sunt sub lacăt oare?
Nu! Biserica sunt cei mântuiți pe cruce
De Acel ce-i capul ei, ce-n cer o va duce!
Ale morții negre porți nu o pot învinge,
Căci zidită-i pe Calvar, prin cel mai sfânt Sânge!
Cine e Biserica? Suntem noi, Mireasa,
Porumbița dintre stânci, scumpa și aleasa
Celui care va veni să ne ia în slavă!
-Vino Mire, Te-așteptăm! Vino mai degrabă!
Amin!