Bat clopotele-n Europa. Bat...
Şi sunã straniu, a ceremonie!
Cãci pe pereţii marelui palat
Un ciot de mânã a-nceput sã scrie!
Vedem modernii Nebucadneţari
Care pretind supunere-absolutã,
Vânzând un suflet pe câţiva dolari,
Dându-şi de gol natura decãzutã.
Post-modernismul omului de azi
Pe Bunul Dumnezeu L-a scos afarã;
Chemând din umbre vechii camarazi,
Fãcându-se el singur de ocarã.
Şi arde, pânã când se face scrum,
Pe-altarul libertãţii de gândire
Tot ce-a fost bun şi drept pânã acum,
Cãci "altcineva" vrea sã ne inspire!
De mii de ani, istoricii ne spun:
"Pãcatu-a fost pãcat şi fierea, fiere"!
Azi, spre-a nu fi etichetat "nebun"
Vei zice cã-s doar "puncte de vedere".
Pãcatul mic, e-un şarpe mititel...
Nu-aşa precum TV-ul ni-l aratã!
Strãbunii noştri îl vedeau altfel
Şi se-ntorceau la Dumnezeu, îndatã.
Privirea sa lugubrã le-a-ngheţat
Şi oasele şi sângele în vine;
Avu un rezultat imediat:
Dar cine mai îngheaţã astãzi, cine?
Tupeu-l ia de gât pe bunul simţ
Şi-i dã în grabã şi câţiva pumni zdraveni;
Iar el, luându-şi traista, a plecat,
Nemaigãsindu-şi locul între oameni.
Acest tablou macabru a trezit
Pe unii din înaintaşii noştri;
Dar lumea astãzi s-a obişnuit
Cu sânge, cu schelete şi cu monştri.
Vaporul încã nu s-a scufundat,
Dar nu se vede linia de plutire!
Cãci bunul simţ, acel aur curat
La mulţi lipseşte cu desãvârşire.
☆
Ai milã, Tatã, de ai Tãi copii,
Cã temelia-ncepe sã se mişte!
Pãrinte bun şi Sfetnic sã ne fii
În vremurile astea de restrişte...
S-a ruinat tot ce ne apãra
Şi alţi pereţi au început s-aparã!
Şi nici nu mai aratã Casa Ta
Aşa cum arãta odinioarã.
Suntem împrãştiaţi şi hãrţuiţi
Cum nu fusese nimeni înainte;
Te vinde-oricine pe câţiva arginţi
Şi cine-ţi spune cã ţi-e prieten, minte!
Unde sunt cei care mai au cuvânt,
Şi fapte bune, nu vorbe pe buze?
Dispar, de parcã intrã în pãmânt,
Sã nu mai poatã nimeni sã-i acuze.
☆
Amicul meu, cel care mã asculţi,
De vrei tu sã trãieşti, bagã de seamã:
Nu cãuta sã fii cum vor cei mulţi
Cã lipsa de bun simţ, pãcat se cheamã!