Într-un colț uitat de lume plânge-un suflet și suspină...
Se apleacă pe genunchi apăsat de dor și vină:
” O, Părinte-al veșniciei aș întoarce de-aș putea
Timpul petrecut în lume fără de iubirea Ta!
L-aș întoarce să-l preschimb într-un timp de cercetare
Căci așa amarnic Doamne, amintirea lui mă doare!
Știu ce mult Te-am întristat prin purtare, prin păcat
Prin cuvintele rostite când o clipă n-am vegheat!
Știu că orice gând și faptă ce n-au fost pe placul Tău
Au pătat al meu veșmânt și mă doare, Doamne rău...
Iartă-mă Părinte Sfânt... azi Te rog să-mi dai iertare
Pentru timpul ce-am pierdut rătăcit în lumea mare,
Iartă-mă pentru iubirea ce-am uitat să dăruiesc
Pentru cântul necântat... pentru traiul meu firesc!”
Lacrimi mari curegeau pe-obrajii obosiți de valul vieții
Dar în inimă străluce tainic, zorii dimineții
Căci din ceruri, Dumnezeu, plin de milă și-ndurare
Șterge lacrimi și suspine lăsând har și îndurare!

Vulcan-01-08-2020

Mary