Ce-ai găsit în noi?
Autor: Maria Șopț  |  Album: Calea către cer  |  Tematica: Laudă și închinare
Resursa adaugata de Maria-Sopt in 02/08/2020
O, Tată sfânt din cer și azi Tu ne privești,
Cu ochii-n lacrimi grele ca-n Ghetsimani,
Și curg șiroaie-n ploi de mărgăritar,
Cu binecuvântări din plaiuri cerești!
Cu Iubirea-Ţi mare ne-nvălui mereu,
Suntem ai Tăi, oare ce-ai găsit în noi?
Suntem păcătoși și răi de-atâtea ori,
Credinţa noastră-i cu chip de fariseu!
-O, de-ai înţelege ce mult te iubesc!
Cu mâna Mea, din lut Eu te-am modelat,
Și-am pus în tine Calea spre Împărat,
Ești gând divin, ești al Meu, Eu te-am ales!
Am ștanţat în eu, dorul de Iubire,
În matrice-ţi zornăie clepsidra,
Vei lăsa-n urmă ce ţi-a furat clipa,
Ca un abur să te ridici la Mine!
Și azi, Tu ne veghezi din cer sfânt Tată,
Ne chemi pe toţi în Dragostea Agape,
Biruitori s-ajungem în Cetate,
Acolo e fericirea, Acasă!

Amin!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 727
  • Gramatical corect
  • Cu diacritice
  • Conținut complet
Opțiuni