Odată Dumnezeu a înflăcărat,
Inima ce ți-a creat!
Și a pus un dar nespus de mare,
Prin Fiul Său iubit din zare.

Dumnezeu inima ți-a aprins,
Ca focul dragostei să nu fie stins,
Și să ardă mereu,
În ea flacăra lui Dumnezeu.

Dar ceva s-a întâmplat,
Căci inima parcă a înghețat!
Și nu mai arde focul lui Dumnezeu,
Înăuntrul trupului tău.

Ceva s-a întâmplat,
Fărădelege în inimă a intrat
Și a început să scoată afară,
Dragostea lui Dumnezeu să nu mai ardă.

Inima ta s-a schimbat,
Și nu mai arde cum ardea odat'!
Și flacăra lui Dumnezeu,
Parcă arde tot mai încet în jurul tău.

Dar îți mai amintești în continuare,
Acea flacără arzătoare?
Căci inima ta o ardea,
Când Domnul locuia în ea.

Fă comparație în momentul de față,
Într-e inima ta și ce-a de altă dată!
Și vezi o mai recunoști pe inima care bate în pieptul tău,
Mai este ca înainte supusă lui Dumnezeu?

Ia vezi ce s-a schimbat,
Și unde toate s-au despicat!
Și încearcă să aduni din nou,
Cu același dor arzător.

Adună-te prieten iubit,
Și fi din nou îndrăgostit,
Fi din nou în clocot în dată,
După Dumnezeul tău din slavă.

Întoarce-te la început,
Ca flacăra să ardă nespus!
Să se aprindă în tine degrabă,
Duhul Sfânt ce dă viață.

Să fi plin de putere degrabă,
Pentru Domnul Isus în viață!
Să înflăcărezi mereu,
Darul lui Dumnezeu.

Nu sta așa în nepăsare,
Trezește-te prietene, deșteptare!
E timpul să nu mai fi așa,
E timpul să arzi ca atuncea.

Te-ai stins așa dintr-o dată,
Și ai lăsat totul parcă baltă!
Te-ai plictisit să arzi ca la început,
Pentru Cel ce la viață te-a adus.

Trezește-te prietene dragă,
Până nu ți se va cere socoteală,
Fi mereu ca la început,
Pentru Domnul tău cel scump.

Amin