De șaptezeci de ori câte șapte...

De șaptezeci de ori câte șapte de voi cădea,
De șaptezeci de ori câte șapte, mă voi ridica.
De șaptezeci de ori câte șapte, de cineva mă va supăra,
De șaptezeci de ori câte șapte, eu îl voi ierta.
De șaptezeci de ori câte șapte de voi fi răpus,
Mă voi ridica în Numele Domnului Isus
Și voi striga din zori până în apus:
Fii Onorat, Mărit, Tatăl meu de Sus!

Povara încercării ce umerii mi-apasă,
Isus mi-a luat-o, ușurându-mi drumul spre Casă.
Mi-a dat puteri, speranță, lumină în toate,
M-a ocrotit cu dragoste în zi și în noapte.
Nu m-a lăsat de furtună sau de vânt purtat,
Mereu mi-a spus: Cu tine sunt ne-încetat!
În drumul vieții de pribeag, în lung și-n lat,
Mi-ai fost alături, m-ai mângâiat, m-ai vegheat.

Oare... cum aș putea să nu-Ți mulțumesc eu?
Cu Tine, lupta încercărilor vieții am biruit-o mereu!
De-am greșit drumul, m-am rătăcit la răscruce,
M-ai mustrat, m-ai iertat, cu blândețe m-ai pus pe brațe.
Te laud, Te preamăresc, tuturor din Cuvânt le vorbesc,
Despre jertfa Ta, despre mântuire, și... cât mă căiesc!
Până ne-am întâlnit la cruce, nu Te-am iubit,
Deși mi-ai binecuvântat casa, masa mi-ai îndestulat.

Pășești în fața mea... semne, urmele-mi lași,
La dreapta și la stânga mă înveți să nu privesc.
Blând îmi șoptești: La ce-ai lăsat în urmă - Să nu te uiți-
Calea spre cer mă ajuți mereu să o găsesc.
Canicula, zăduful încercărilor când mă doboară,
Mă ridici, mă pui pe umeri, mă duci la umbră,
La poalele muntelui la iarbă grasă și izvor;
Mă veghezi, mă ocrotești cu drag și dor.

Credința-n mine-i o stâncă vie!
Mi-ai umplut sufletul cu Harul Tău și liniște.
Când deznădejdea și grele talazuri m-au doborât,
Cuvântul Tău mi-a dat curaj, m-a întărit.
În momentele grele de suferință, slăbiciune,
Ai ascultat mereu jalea mea din rugăciune.
Când am avut nevoie de Tine, dreapta nu Ți-ai scurtat
Și binecuvântările Tale au fost fără de capăt.
Prin răstignirea Ta viața mi-ai dăruit,
Mi-ai scris numele în -Cartea Vieții - cu Sânge Sfânt!


TOMA COCA, PATTADA/11/08/2020