Când simți că astă viață pe Pământ
Nicidecum nu-aduce lux și mângâiere,
Ești cuprins ca de-o tristețe de mormânt
Și nu mai găsești nicio plăcere,

Amintește-ți degrab' că Isus e lângă tine;
Prin prezența Lui a ta inimă e-un palat! -
Un tărâm făr' de lacrimi, făr' de suspine,
Un tărâm de Domnul binecuvântat!

Când vezi că nu primești niciun răspuns
La rugăciuni fierbinți ce le-nalți frământat
Și, deznădăjduit, observi că Domnul s-a ascuns,
Tot ce tinzi să faci e să fii disperat,

Să știi bine: Domnul nu te trece cu plăcere
Prin focul încercării arzător și nemilos;
El te pregătește, cu a Lui putere,
Să devii pentru Cer un fiu glorios!

Când în această lume remarchezi frustrat
Că în ea se promovează doar anormalitatea,
Tărâmul pământesc e tot mai întunecat
Și din ce în ce mai amară devine realitatea,

Domnul vrea ca tu, prin a Lui măreție,
Toate-aceste rele să le depășești!
În întunericul profund tu să fii ca o făclie!
Planul Lui și voia Lui tu să-ndeplinești!

Noi necazuri vom avea, ne-a spus Domnul deslușit
Dar noi putem birui în astă lume de țărână!
La pieptul Lui să stăm, să trăim desăvârșit
Zi de zi, mergând cu El de mână!

Să-L păstrăm cu drag pe Domul Dumnezeu
În inimile noastre, ca pe un tezaur;
Și într-o zi, călătorind cu Isus mereu,
Ne vom trezi în țara cu multe străzi de aur!