De Ce Fugi De Dumnezeu?
Autor: Cristian Neamțu  |  Album: Pâine Pentru Suflet  |  Tematica: Evanghelizare
Resursa adaugata de CristianNeamtu in 14/08/2020
De ce fugi de Dumnezeu, suflet veșnic?
De ce fugi de Cel care ți-a dat suflare?
De ce fugi de Domnul, Cel Atotputernic,
Cel ce te-a creat sa-I fii binecuvântare?

De ce fugi de Cel ce-i al vieții izvor,
Cel ce te-a plăsmuit, cu slavă și iubire,
Te-a făcut să fii peste Pământ stăpânitor,
Să fii făptură minunată fără de murire?

De ce fugi de Domnul ce pentru-al tău păcat
A plătit cu a Lui sânge să fii mântuit?
El îți dă încă o șansă, ca tu să fii salvat,
Să-ți răscumperi veșnicia - să trăiești fericit.

De ce nu simți chemarea de Tată iubitor,
Acea chemare dulce și-nduioșătoare,
Ce-ți spune să vii de pe drumul rătăcitor,
Să te-ntorci la El și să primești iertare?

De ce nu vii la Isus, ce te caută-nlăcrimat,
Te caută cu dor printre spini și bolovani,
Și umbli în neștiință, râzi nepreocupat,
În timp ce trec în voie ai vieții tale ani?

De ce nu ieși din întuneric să te lași atins
De lumina blândă a Domnului Salvator,
De Harul Lui minunat să te lași cuprins,
Să primești vindecare și un duh strălucitor?

De ce fugi de Dumnezeu, suflet infinit,
De Cel ce, pentru tine, viața Lui și-a dat?
El, acum, îți dă șansa să fii mântuit,
Să-ți răscumperi veșnicia - să vii 'n al Său Regat!
Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 638
Opțiuni