Iarna s-a așternut pe-al nostru pământ
Îmbrăcând totul cu al ei alb veșmânt,
Acoperind drumuri, brazi înalți și case,
Veșmânt ce pare-a fi haină pură de mătase.

Eu, cu încântare și cu pas voit,
Ies din cas' să mă plimb pe pământu-nzăpezit;
Să mă plimb în voie, în iarna răcoroasă,
Prin stratul de zăpadă fină și-albicioasă.

Ies în ulița cea pașnică din fața casei mele,
Pe drum nu este nimeni. Doar liniște, tăcere...
Cerul este alb și aeru-i curat,
Vremea e plăcută, mă simt împrospătat.

Merg pe pașnicele ulițe ce trec printre case,
Drumuri liniștite și prietenoase,
Merg prin stratul gros de zăpadă delicată
Și mă-ndrept voios spre natura ninsă toată.

Mă plimb pe câmpie ce acum arată
Ca un platou de lână albă și curată,
Pe câmpie sunt acum numai albe flori
Stând mereu unite precum niște surori.

Mă plimb prin pădure a cărei pasaje
Sunt acum albe, dând magnifice peisaje,
Privesc copaci și brazi ce sunt împodobiți
Cu haina cea de iarnă precum niște prinți.

Mă plimb pe-un deal înalt și pe el eu văd
Doar pătura cea albă, pătura de-omăt.
De pe dealu-nalt admir tot satul îmbrăcat
De iarna sclipitoare ce-l ornează minunat.

Veșmântul iernii albe, când eu îl privesc,
Mă face-n adevăr ca eu să mă gândesc
La Domnul nostru Isus, la a Lui neprihănire,
La Tatăl Cel Ceresc, la a Lui sfântă iubire.