Atunci când Dumnezeu pentru mine a murit
Și mi-a pus 'nainte Harul nemaipomenit,
Dându-mi să aleg dintre Har și Iad,
Am ales Harul ca eu să fiu salvat.
Atunci când Isus, cu iubirea Lui divină,
Mi-a bătut la inimă s-o umple cu lumină,
Am ales să-L primesc și-n mine s-a zidit
Paradisul Lui cel sfânt și fericit.
Atunci când Cuvântul mi-a descoperit
Care este Calea să fiu desăvârșit,
Am ales să fac ce el m-a învățat,
Să-L slăvesc pe Domnul - să fiu binecuvântat.
Atunci când Dumnezeu talanții Lui mi-a dat
Să îi investesc până voi fi chemat,
Am ales să fac lucrarea cea mai minunată
Și știu că-acolo sus voi primi răsplată.
Dacă tu, încă, n-ai ales să-L primești
Pe Domnul Isus și să Îi slujești,
Grăbește-te să faci alegerea cea bună
De-a-i împlini voia și vei primi cunună!