A Floarea primăverii mele

Se ivesc zorii primăverii,
Câmpul e plin de flori şi fluturi
Ce-aduc până în pragul serii
Fiorul dulce-al mângîierii,
Privind la ele să te bucuri.

Sub frunze umede şi reci
Covorul verde încet se ţese,
Copacii străjuiesc poteci
Mergând pe ele să culegi
Culoarea florilor alese.

În nopţi cu lună şi cu stele
Privighetorile se cheamă,
Imboldul dragostei eterne
În cântul lor duios se-aşterne,
Iubirile să nu adoarmă.

Printre sclipiri de diamante
Deschizând zorilor fereastră,
Timid şi gingaş răsfirate
Se ivesc mici şi delicate
Petalele de floare-albastră.

Cum se ridică de sub frunze,
Roua având-o drept cunună,
Pare tablou pictat pe pânze
Sub inspiraţie de muze,
De cea mai talentată mână.

Când mă aplec să o culeg
Atingerea-i de catifea,
Văd cum petala ce-o aleg
Şi cu iubire o desmierd,
E mătăsoasă mâna ta.

Apoi când stau în cupa ei
Sub razele de soare cald,
Culorile din ochii tăi
Apar şi pier în mici scântei,
Ca strălucirea de smarald.

Privirea ta îmi e cunună
Cum roua stă pe floarea-albastră,
Sub alinarea ei cea bună
Regina inimii stăpână,
Stă verdele-n iubirea noastră.

Iubindu-te stau lângă tine
Să fii fiorul meu albastru,
Mereu s-aduci, să pui în mine
Privirea aleselor regine,
Cu străluciri de tainic astru.

Iar când privirile-nsorite
Vor fi în gânduri amintiri,
Sub frunze moi şi veştejite
Tu rămîi floare, eu cuvinte,
În cartea veşnicei iubiri.