Te iubesc, Isuse, căci Tu îmi ești Părinte,
Tatăl ce m-ajută să merg înainte,
Tu ești Ziditorul care m-ai creat
După chipul Tău frumos și minunat!
M-ai făcut să fiu o făptură minunată
Și să am o viață binecuvântată
Slăvindu-te în voie prin darul ce mi-ai dat
Și trăind cu Tine ca fiu de Împărat!
Te iubesc, Isuse, suprem Creator,
Căci Tu ești pentru mine chiar și Salvator!
Eu am ales pierzarea dar Tu sângele Ți-ai dat
Pentruca eu de Tin' să fiu răscumpărat!
Tu nu m-ai lăsat în voia-mi blestemată
Ci m-ai scos din iad, din groapa-ntunecată
Și mi-ai dat privilegiul de a fi creștin,
De-a ști că eu am loc în plaiul Tău divin!
Te iubesc, Isuse și vreau cu-adevărat
Să-mplinesc Cuvântul pe care ni l-ai dat,
Să prețuiesc talanții ce mi-ai oferit
Și să-i investesc cu gândul chibzuit!
Știu că sunt ai Tăi talanții ce mi-ai dat
Dar de slujba ce-am primit eu sunt onorat!
Dar mai mult de-atât, după cum ne-ai vorbit,
Pentru slujirea mea eu voi fi răsplătit!
Te iubesc, Isuse și pentru-a Ta onoare
Aș vrea să realizez o splendidă lucrare
Ce să-nmoaie inimi și suflete s-atingă,
Dorul după Tine în oameni să aprindă
Și-astfel cât mai mulți să se pocăiască,
Talanții ce le-ai dat să îi prețuiască
Încât ca neamul nostru de ucenici să crească
Și toți să fim în veci o familie cerească!