Lãsaţi-mi florile sã creascã,
Nu le striviţi de n-au miros!
Sau credeţi voi cã-n felu-acesta
Sunteţi mai buni decât Hristos?

Lãsaţi-mi pomii sã rodeascã,
Nu smulgeţi rodul timpuriu!
De nu v-am zis încã nimica,
Voi sã nu credeţi cã nu ştiu...

Lãsaţi-mi turma în grãdinã
Chiar de mai calcã pe alac!
Eu n-am crescut-o pân-acuma
Spre a vã fi vouã pe plac!

Lãsaţi-mi, dar, livada-n pace,
Nu rupeţi crengi de lângã drum,
Dacã a voastrã-i fãrã pazã
Şi a fãcut-o focul scrum!

Lãsaţi-mi holda necãlcatã,
Nu o stropiţi! Nu-i puneţi foc!
Cãci spicele nu-s munca voastrã,
Nici nu vã aparţin deloc!

Lãsaţi-mi viaţa-n continuare
Aşa cum ea a fost mereu.
De al meu pom, de a mea floare,
Nu voi răspundeţi! Răspund eu!