Murim cu clipa ce-o trăim

Murim cu clipa ce-o trăim
Și nu ne-oprim o clipă,
Să reflectăm și să gândim...
Murim, trăind totul în pripă!

Pașii ni se-afundă des
În nisipurile vieții...
Zorim parcă-avem de-ales
Noi, toți zorii dimineții,

Nerealizând că mâine,
Va mai fi o nouă zi
Și-om avea belșug de pâine,
Dacă Domnul va voi!

Ne fixăm un sens al vieții
Potrivit cu ce vedem
Și cu ce vor toți drumeții,
Neconștientizând ce vrem.

Așezăm deșertăciunea
Pe unda priorității
Și trăim amărăciunea
În locul prosperității!

După-a ochilor cerință
Ne lăsăm furați de val
Fără-a privi prin credință
Peste valuri către „Mal”!

Mestecăm rele cu bune
Și le punem în „spinare”
Trudind până ce apune
Orice șansă de salvare...

Citim și învățăm Cuvântul
Până-L știm pe dinafară
Dar în noi, strângem „pământul”
Ce de Ceruri ne separă!

Astăzi, mai grăbiți ca ieri
Și mai încărcați de „lume”,
De nimic, spre nicăieri
Întrupăm în viață urme...

Murim cu clipa ce-o trăim
Și nu ne oprim cu gândul
Reflectând la ce citim
Pentru-a ne însuși Cuvântul!

Între ce gândim, simțim
Și facem, nu-i coerență,
Spunem tot ce nu dorim
Dovedind inconștiență...

Ne împiedicăm de costul
Simțului rațional
Fără-a dezlega și rostul
Codului emoțional...

Apelăm la conștiință
Neînzestrați cu conștiență,
Fără „flacără” în voință,
Neconvinși de Omnipotență...

Și privim cu părtinire
Tot ce e legat de „noi”
Neadunând neprihănire
Pentru Ziua de apoi!

Nu trăim în duh ci-n fire...
Doamne, ai milă de noi!
Dăm îndemnuri la jertfire
Zicând: - „Jertfiți-vă voi!”

Și așa, croim cărări
Care numai drepte nu-s
Și trudim pentru „lucrări”
Care n-au nimic de spus.

Infinite rezonanțe
Cheamă să ne judecăm
Dar noi căutăm „nuanțe”
Pe alții să-i criticăm...

Dacă viu ni-i sentimentul
De a ne urma Păstorul,
Luminat ne e prezentul
Și strălucit ni-i viitorul,

Dar noi vorbim de Păstor
Din firească expectativă
Și dor foarte arzător
De lumească perspectivă.

Sufletul deliberează
Un curent neoromantic
Care mintea ne-o blochează
Sub realul nivel cuantic

Cu care-am fost hărăziți,
Și pe ochii minții pune
„Leac” să-i țină adormiți,
Să nu vadă cele bune...

Totuși, mai sunt oameni sfinți
Și sfințenie pe pământ.
Simt, și tu, poate că simți
Prezența Duhului Sfânt

Dar, simțim și-acel năduh
Care ochii-i fascinează,
Obosește-al nostru duh
Și-ades` cugetu-l pătează...

Deși pare și nu pare,
Trăim totuși vremuri grele.
Doar cel cu credință tare
Nu va fi răpus de ele!

Haideți dar, să prețuim
Harul Sfânt cum se cuvine,
Arătând că Îl iubim
Pe Cel ce-A fost, Este și vine,

Căci a Lui în veci, e slava,
Și Puterea, și Domnia,
Prin care noi zicem „Ava!”
Contemplându-I veșnicia.

Prețuind oricare clipă,
Haideți să trăim frumos,
Ca și fii ce întruchipă
Chipul lui Isus Hristos!

Haideți să luăm aminte,
În aceste împrejurări,
La harul Luminii Sfinte
De pe „vechile cărări”!

Haideți să trăim ca sfinții
În aură de lumină,
Cu Hristos pe tronul minții,
Așteptându-L să revină!

Și în suflet –„Maranata!”
Să ne fie năzuința,
Fiind de orice moarte gata,
Spre-a primi „Făgăduința”

Și Pecetea ce încunună
Biruința în ispită;
Strălucire și cunună
În Slava făgăduită!

23/08/2020*Ioan Hapca
(Zaragoza)