Mi-e pace, pâine...

Mi-e pâine, gândul care mă frământă,

în dreptul tău, copile,

cu ochii triști și suflet apăsat

de seara-n care ești și te vei trezi mâine.

Mi-e lacrimă, viața-ți crudă

și amurgul ei mă doare,

că nu s-a copt copilăria ta la bunul soare.

Mi-e pace gândul pentru tine,

te-aș vrea la tine-acasă,

cu-ai tăi, de bine povestind,

mâncând la sfânta masă.

Mi-e dor copile-n viața ta de viitor de aur,

nu de hiene ce rânjesc, îmbrăcate-n zâmbet de balaur.

Aș vrea să ai copilăria și zâmbetul ca ciocârlia,

și zorii, aur-dimineața,

în pace să trăiești, pe chip să-ți strălucească bucuria.