Cântând, curând ajungem la Sfintele Porți!

Nu vreau să fac cărămizi lui Faraon;
Mai bine, împletesc funii de flori.
Din pietrele ce mă lovesc, fac poduri,
Pe margini, aprind lumini în fanion,
De sus, plouă cu liniște și binecuvântări.
Culeg ce-i bun din ale vieții încercări
Nu mai cioplesc în lemn, nici piatră,
Sub lespezi, dăltuiesc stâlpi de iubire,
Pun ruga în flăcări pe altarul inimii.
Bolți de iubire sprijină arcadele dorului în gând
Și netezesc zilnic potecile; spre cer urc cântând.


În colțul gurii, cuvintele se strâng șirag;
Eu mă grăbesc spre țintă să ajung...
Tai cețile în zori și în adieri-fum,
Iar marginea sufletului e-o sferă de drum.
Pășesc tăcerile-n ascuns urcând spre rai,
Ca vasul în derivă și pasărea captivă,
Privesc cerul rugător: Te rog, Isus, mai stai!
Coboară în mine când raza soarelui e stinsă,
Deznădejdea rupe hotarul între mine și pieire,
Întunericul mă vrea mort pe vecie.


Alunec ca apa lin în râu, la vale...
Nu mă tem, știu că ajung în al Tău vad.
Încet, cu pași cuminți, prin serpentinele șirete,
Îmi leg brâul de cer, în prăpastie să nu cad.
Bate inima în piept... ritmul de fericire;
Cad... mă ridic pe aceiași cale fără talaz,
Purtând în piept nădejdea că Ești cu mine.
Eu Te simt și Te caut cu mai mult extaz.
În rătăciri, pe la răscruci, nu m-ai lăsat în noapte,
Mi-ai luminat calea, la greu m-ai luat pe brațe.


M-am străduit o viață să fiu pomul bun,
Bogată coroană și trunchiul sănătos...
Nu am reușit totdeauna roade să adun,
M-am aplecat sub poveri ca pomul găunos...
Am devenit strâmb, pe ram, muguri pertinenți,
Omidă a nesupunerii și agățată de crengile de păcat,
Iar în via mea ciorchinii s-au sălbăticit:
Rod cu gust acru, plini de vină, de păcat...
Răzvrătirea mi-a sufocat mugurii și strugurii tăcuți,
Neascultarea mi-a otrăvit rădăcina buturugii.


Azi... Te chem! Vino, Doamne, ce-i uscat, taie!
Adună ce e bun, curăță-mi pomul uscat,
Dă-i seva, fă-l falnic, cu rodul în soare!
Știu, mă auzi... niciodată nu m-ai uitat!
Cu rod ales binecuvintează pomul vieții mele,
Altoiește-l, fă-l de soi regesc pentru Tine,
În jurul meu, bucuria, mereu să o răspândesc,
Să se vadă că sunt fiu ceresc,
În urmă, să las poteci de lumină și flori,
Pentru urmași, semn că sunt pe calea către ceruri.


Mii de frământări și gânduri...
Mii de întrebări fără răspuns...
Nădejdea pierdută... dusă de vânturi...
Vești triste din zori până în apus,
Teama peste tot prin colțuri...
Hienele stau, pândesc să rupă din noi,
Dar suntem tari, avem piciorul pus pe Stâncă!
Ne-am ancorat de viața sfântă,
Pășim cântând, peste greutăți!
Plini de bucurie, curând ajungem la Sfintele Porți!

PATTADA/26/08/2020