Simt adierea vântului tomnatic
Chiar dacã încã-i varã şi e cald,
Din haina mea rãmâne câte-un fald
În spinii goi din crângul singuratic.

Gãsesc o pozã cu bunicii... în fine...
Nici nu ştiu dacã trebuie sã plâng...
Oricum, în grabã gândurile-mi strâng.
Privind la ei, mã regãsesc pe mine.

Ca un luceafãr lâng-o altã stea
Plini de speranţã, viaţã şi putere,
Nici cea mai micã urmã de durere...
Şi... ei erau atunci de vârsta mea.

Un munte chel şi alb... pletele sale
Fac inima şi mintea sã tresalte:
De-o parte şi de alta... piscuri -nalte!
Nu pot sã le mai urc. Rãmân în vale...

Fãrã admiratori sau partizani,
Aşa cum ţi-am promis-o la botez,
Credinţa pân-la capãt s-o pãstrez.
Şi... iatã-mã la patruzeci de ani!

Chiar dacã şuierã în piept suspine
Şi vânturi reci în vãile pustii,
Tu Însuţi mã cunoşti, mã vezi şi ştii
Cã nu renunţ. Credinţa mea e-n Tine!