Lecţii de la o barză

Într-un vârf de stâlp, de la-nălţime…
Stă o barză într-un cuib de crengi uscate,
Şi scrutează-n tihnă zarea-n întregime
După ţări mai calde şi îndepărtate.

Deasupra unei lumi cu răni ce dor,
Cu multe-ngrijorări şi viaţă agitată
Ea schiţează liniştit-un plan de zbor,
Spre o destinaţie demult planificată.

Ea nu tre’ să completeze declaraţii
Cu stresul c-o să intre-n carantină,
Mai degrabă râde de restricţii şi-aberaţii
Cu care oamenii caută mereu să vină.

În timp ce scriu aceste rânduri,
Privesc cu jind cum mai dă câte-un ocol
Şi iarăşi cad meditativ pe gânduri,
Şi iar mai pun un dor de cer unde sunt gol.

Îmi pare că şurubu-ncet-încet se strânge
Poate ca să nu ne fie dragă viaţa pe pământ
Iar situaţia de faţă tot mai mult mă-mpinge,
Să fac un pas în spate şi să-mi iau avânt.

Barza, l-anul se va-ntoarce iar…
Iar eu, n-am bilet decât de dus
Până una-alta, exersez cât mai e har
Să pot ajunge-n nor lângă Isus!

~Amin~