Cu suflet doborât de întristare,
Cu ochi scãldaţi în lacrimi de durere,
Neliniştit şi fãrã mângâiere
Te cãutam mereu, cu disperare.

În faţa mea era o vale-adâncã
Şi drumul era foarte-anevoios,
Pãşeam încet pe lutul lunecos,
Ţinându-mã de crengi sau de vreo stâncã.

Iar glasul meu rãzbea departe-n vale
Şi te chema din rãsputeri, pe nume
Cãci nimeni nu-mi era pe astã lume,
Mai drag, mai scump ca floarea vieţii tale!

Te-am cãutat mereu şi n-ai rãspuns
Şi m-ai lãsat sã-mi frâng în vãi durerea,
Sã plâng şi negãsindu-mi mângâierea,
Suspinul greu în suflet mi-a pãtruns...

Te-aş fi primit cu dragoste acasã,
Cãminul cald te-ar fi primit cu drag,
Iar mama ta şi fraţii tãi, în prag,
De nerãbdare ar fi vrut sã iasã

'Naintea ta... însã ce trist cã tu,
Tu te-ai lãsat condus de-a lumii lege
Şi nu vedeai cã-mpins de fãr'delege
Te cufundai din ce în ce mai mult!

Te aşteptam în fiecare searã,
Te revedeam la fiecare pas,
Cu ochii-n lacrimi mã uitam la ceas
Şi iar mi se pãrea cã eşti pe-afarã...

Dar, vai, când mã gândeam cã toate-aceste
Erau un vis, iluzii care pier,
Trist, ridicam privirile spre cer,
Voind ca sã primesc dorita veste

Cã tu-ntr-o zi acasã vei veni
Şi vei vedea atunci cãzând deodatã
La pieptul tãu, o mamã-ndureratã
Şi-un tatã-a cãrui barbã a albit...

Plângând adesea, te-aşteptãm şi-acuma.
O, vino dar, acasã, mai curând,
Cãci zilele trec grabnic, rând pe rând,
Şi mâine poate vei gãsi doar urma

Şi vei gãsi acasã un pustiu,
Iar tatãl tãu şi mama ta... niciunde!
Sãgeţi de remuşcãri te vor pãtrunde,
Vei plânge, dar atunci va fi târziu! ...

Deci vino azi acasã, fiul meu,
Din dragoste te chem, ca mai-nainte,
Iar de nu vrei, atât aduţi-aminte:
În lume eu te-am cãutat mereu...