Doamne-am rătăcit în lume și mi-am murdărit veșmântul
Am pierdut acolo pacea, bucuria și avântul
Căci în lume-i multă ură, lăcomie și minciună
Și iubirea alungată plânge pe a vieții strună...
Inimile-s reci acolo... iarna e stăpână-n ele
Iar privirile-au uitat să se-nalțe către stele
Și-s așa puține glasuri ce mai știu a se ruga
Ce mai cheamă-n părtășie mila și-ndurarea Ta...
Peste tot e multă teamă, boală, lacrimi și durere
Oamenii orbiți aleargă după bani, după avere
Nu au timp de frumusețe... nu au timp să mai zâmbească
Și în goana lor nebună au uitat să mai iubească...
Mă întorc acum acasă și mi-e sufletul înfrânt
Și mi-e foame și mi-e sete după Sfântul Tău Cuvânt
Mă aplec cu reverență... Am venit să-mi cer iertare
Pentru timpul petrecut rătăcind în lumea mare...
Doamne, iartă-mă Te rog... dă-mi putere și credință
Să străbat al vieții drum... să ajung la biruință
Să-mi păstrez veșmântul alb, curățat în sânge sfânt
Și întreaga mea viață să Te laud... să Îți cânt!