Jugul patimilor

Când jugu-i greu pe umeri
Durerea să-mi aline
Sub pleoape lacrimi sfinte
Din adâncimi irup
Lumina încet se stinge
În grotele din mine
Pe care corbii nopții
Mi le-au săpat în trup.

Legat ca de păianjeni
De patimile oarbe
Mă zbat să ies o clipă
Afară la lumină
Și-un îngere pe-aripă
În ceruri mă ridică
Și simt că mă desprind
Ușor din rădăcină.

Plutesc în noapte-adâncă
De parc-aș ști anume
C-am să te văd pe Tine
În ceruri la zenit
Dar, Doamne, de ce încă
Mă simt legat de lume
Și Fiul Tău pe cruce
De ce l-ai părăsit?

Fiindcă mi-e greu păcatul
Și jugul meu de patimi
Mai poate să-l dezlege
Doar jertfa din iubire
A Celui ce pe cruce
A fost nevinovatul
Ce răstignit de lume
El i-a rămas tot Mire.