Te așteaptă mireasa, Ta
În rugăciuni sfinte, înalță Biserica Ta, și, se îndreaptă
Cu brațele ridicate, la Cer, pe Mirele Sfânt, Îl așteaptă
Pe Alesul ei, să vină mai curând, pe nori de slavă să revină,
Să-și ia mireasa sfântă, s-o ducă-n Cer, în Patria Divină.
Prin mulțimi de îngeri, și ecoul sfânt, iată se ivește
Ruga miresei sfânte, și neprihănite veghează, Îl dorește
Să înceapă Nunta Sfântă, a Mirelui iubit, pregătite-s toate,
Tot ce a fost: Suferințe, lacrimi, în veci, vor fi uitate!
Martrii lui Hristos, și cei sfinți, și-au apărat credința
La Golgota, dragostea lui Isus, pentru noi, a plătit sentința
Sunt cei aleși de El, din lumea deșartă, lumea de păcat
Pentru lumea toată, pe cruce la Golgota, viața, El, a dat!
Doamne, ai milă și îndurare de noi, întoarce-Ți fața Ta,
Privește cu milă și îndurare, la cei din vale, arată-Ți iubirea
Acum, este vremea deșteptării, trezește-i bunule Părinte,
Toți să auzim, glasul Tău, blând și duios, toți, să luăm aminte!
Mireasa Ta, Te așteaptă și Te dorește, pe nori de slavă, să revii
Te așteaptă în veghere și rugăciuni, sub dreapta Ta, s-o Ții,
În haina curăției de in subțire, veșmânt curat, să-l purtăm
Să fim ai Tăi sfinți, pe vecie, în Cerul Sfânt, drag Mire, te așteptăm!
Doamne, ține-ne curați pentru Tine, în Împărăția Ta, să fim cu Tine!