Dintr-un copac, pe ramuri cu milenii

Dintr-un copac, pe ramuri cu milenii
Ca frunza s-au desprins veacuri, decenii...
Pe-un vârf de ram, mai șade atârnată
Din timpul dat, o ultimă bucată.

Mai este timp, nu-i despuiat copacul
Deși s-a tot golit mereu, mereu
Mai este har; dar cât o să mai fie
Până ce-nchide ușa, Dumnezeu?

Mai este timp, dar nu știu cât mai este
Pe-o creangă a rămas din pomul tot,
Mai curge har, ce-ajunge și-ntregește
Și viață din belșug mai dăruiește
Acelui care-i viu, dar zace mort...

Mai este har, întinde-te și apucă
Cu mâna ta, ca un flămând de El,
Mai este har, prin el azi te ridică
Și-apucă mâna lui Emanuel!

Sub lespezi grele de păcat, de zaci
Și moartea peste pleoape-ți de-i stăpână,
Isus te cheamă- n viață să te-mbraci
De azi cu El să mergi mereu, de mână.

Mai este timp... o frunză pe un ram,
Mai este har să mântuiască lumea,
Mai strigă Domnul, omenescul neam,
Se-apleacă, cum se-apleacă-ntotdeauna

Să-mpartă trupu-I frânt în bucățele
Să vindece mulțimile cu ele
Și sângele iertării să li-l dea,
Dintr-un pahar apoi, cu toți să-l bea.

Se-apleacă Domnul, ne privește-n față,
Se-apleacă Domnul... iar se risipește
Pe Sine, să ne dea belșug de viață,
Se- pleacă Domnul, pentru că iubește.

Mai este har. Se face o chemare
Spre omenirea plină de păcat.
Isus îți pune-o singură-ntrebare:
„Nu vrei de-al tău păcat să fii iertat? ? ?”

Ana Mihăiță