Poezie inspiratã din cartea Eclesiastul, capitolul 11.

Nu schimbaţi ziua în noapte,
Viaţa nu v-o tulburaţi!
Împãrţiţi pâinea în şapte
Şi pe ape-o aruncaţi!

Cã va trece multã vreme
Pânã când o veţi gãsi;
De nu voi, atunci desigur
Cã vreunul din copii.

De cei dragi când vã desparte,
Vorba ne la locul ei,
Limba cu venin de moarte,
Spuneţi vorbii rele: "Piei!"

Când vreunu-ţi zice: "Iacã,
Vadul vorbii este gol!
Scoate-ţi sabia din teacã
Unge-ţi faţa cu nãmol!

Nimeni nu ne va cunoaşte
Nu va şti cine suntem,
Nici nu va-ndrãzni vreunul
Sã ne-arunce vreun blestem."

Te va lua cu el deoparte
Ca sã-ţi spunã ce şi cum;
E nerod şi şmecher, foarte:
Nu porni cu el la drum!

Viaţa tare scurtã este!
Sã o ţii sub oboroc
Sau în veşnice proteste,
Nu se meritã deloc.

Zile ce ne stau în faţã,
Nopţi ce-n urmã ne-au rãmas:
Lung covor cusut cu aţã,
Marinari tãcuţi, pe vas.

Nu daţi anii pentr-o clipã
Şi nici viaţa pentr-un ceas,
Cã în grabã se-nfiripã
Cel mai lung şi greu popas!

Ardã-n voi lumina vie,
Ardã candela mereu,
Ca glorificat sã fie
Totdeauna, Dumnezeu!