Descoperind comorile iubirii
Am înălțat privirea spre piscuri de lumini
Destul purtat-am straiul înrobirii
Destul am îngrijit un sol cu mărăcini.

Ne-a-mbrățișat, ne-a sărutat pe frunte
Apoi cu vorbe calde ne-a înviorat
Și am știut că s-a creat o punte
Între ce-a fost și ce s-a generat.

Prezența ei în noi ne-nseninează
Ne-arată calea spre veșnicul Palat
Alături de IUBIRE ființa nu cedează
Ci poate să respingă un val înfuriat.

Nimeni n-o depășește în răbdare
Nici în felul cum spune un cuvânt
La cei ce trec prin întristare
Și au nevoie de un nou avânt.

În ea-s valori ce nu-s în altă parte
Oricât am căuta în lumea de nevoi
Ne-a arătat că poate merge și la moarte
Face din credincioși drumeți eroi.

Cu câtă pasiune ne-ndrumă spre răsplată!
Nicicând nu obosește în jertfe la altar
Poate înverzi credința cea uscată,
Poate să ne dea ceresc mărgăritar.

Ea vine cu balsam și vine cu blândețe
Și leagă rana cu zâmbet în priviri
În slăbiciune aduce tinerețe
Nicicând nu vine fără izbăviri.

Cu gingășie ne ‘nalță din cădere
Să nu stăm mult în groapa cu necaz
Parcă o vedem și-ntr-o adiere
Uscând lacrimi ce curg pe obraz.

Și la cruce a mers-jertfitoare
Pentru omenirea-ngropată-n păcat
Rezultatul a fost: răscumpărare
Dar, oare, noi cei salvați ce i-am dat?

George Cornici/12 Septembrie, 2020