La pieptul tău cuprinde-mă părinte
Să te prelingi în sufletu-mi păgân
Chiar dacă din aducerile-aminte
Eu-s focul care arde paiele de fân.

Azi norii negri se ivesc prin soare
Înveșmântați în tunete de ploaie
Iar tu, iubite pai, nici nu te doare,
Să vezi murind, a focului văpaie.

Acum în drum de te oprești vreodată,
Când oaze tulburi se aștern în cale,
Să reflectezi c-o apă-nnourată
De-a pururi se purifică cu sare.

Căci doar în largul mărilor albastre
Vor zămilsi de-a pururi nesecate
Din cerul lumilor sihastre,
Mărunte picături de ploaie caste.

Și-n ale dragostei profunde temeri,
Cu ochii-nlăcrimați să vezi în taină
Că doar în lacuri cu noroi cresc nuferi
Și lebede plutesc pe-a bălții haină.