De ce privești spre cerul de nori acoperit
Și toamna lași să plouă pe sufletul trudit?
Uitat-ai dragă soră că dincolo de nor
E Soarele dreptății... al nostru Salvator?
De ce îți pare astăzi povara mult prea grea
Și porți atâta teamă și-ncrâncenare-n ea?
Chiar ai uitat tu, frate, că-n Domnul e puterea
De-a potoli furtuna... de-a limpezi vederea?
Când stai în cămăruță în sfântă părtășie
Și mâinile-ți înalți spre cer cu bucurie
El, Domnul Veșniciei te-ascultă și te iartă
Și mâna îți întinde ca să mai urci o treaptă
Și dacă-a ta credință e cât un bob de mică,
El poate să te schimbe... să vindece de frică
Și-n orice boală poate s-aducă vindecare
Veșmântul să albească, lăsând eliberare;
Și-atunci de ce să plângi tu, sora mea iubită
Când dragostea-i eternă și Stânca neclintită
Și tu, iubite frate de ce să mai suspini
Când drumul duce-n ceruri chiar de mai are spini?
Acum, cât încă-i timpul de har și îndurare
Cât Tatăl Sfânt din ceruri mai dă eliberare
Să-ngenunchem la cruce... să mulțumim smeriți
Că-n vremuri ca acestea am fost mereu iubiți!

Vulcan-20-09-2020
Mary