Mi-ai zis odată, Doamne, că-mi trebuie-nțelepciunea
Și-aș-am pornit în lume s-o-ntâlnesc
Dar nu cu carul- ai făcut mențiunea,
Ci bob cu bob, trudind din greu, am s-o găsesc!

Și am plecat la drum cu sacu-n spate
Cu mâinile trudind am tot săpat
M-am frânt în mii de chipuri estompate
Și chipuri mii de îngeri am surpat!

Am îmbrăcat și haina de-om sărac,
De om bogat, de slugă, de-mpărat
Am luat la pas, încet, ca să atac
Întregul mapamond, în cârcă l-am cărat!

Și-am căutat și iar am căutat
Am plâns pe muchii goale de cuțit
Sau am șezut ne-nfrânt și strămutat
Pe înălțimile ce visu-mi le-a-mpărțit.

Dar n-am gasit nimic și-așa, cu mâinile golite,
Eu m-am întors în prag, înfrânt, la ușă-ți, Doamne
Cu capu-n mâini, oftând m-am așezat pe trepte
N-am înteles nimic, nimic ce vrea să-nsemne!

Târziu, am ciocănit firav cu rugăciunea
Să-ți zic și Ție, Doamne, ce-am pățit
Dar mi-a deschis însăși Înțelepciunea
În mâini având doar boabe de-mpărțit!

Și-atunci am înțeles că doar prin Tine, Doamne,
Înțelepciune eu pot căpăta
Degeaba sap căutând în altă parte
Când am la Tine-n prag ce completa!