LA CASA DOMNULUI
Autor: George Cornici  |  Album: fv  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de geocornic in 21/10/2007
LA CASA DOMNULUI...

"Mă bucur când mi se zice:
"Haidem la Casa Domnului"
(Psalmul 122:1)
****************************************
Veniţi cu bucurie, veniţi ne-ntârziat
La Casa de-nchinare – e locul minunat
Unde se-adună sfinţii, unde-i prezent Isus
Veniţi, gustaţi din stări ce-n alte locuri nu-s.

Intraţi în atmosfera de Cer a strălucirii
Voioşi gustaţi şi azi din pâinea fericirii
Prezent e Tatăl bun; vă dă mană cerească
Speranţa să renască, credinţa să vă crească.

"Mă bucur" – zise David – "să merg la Adunare,
Acolo-s fraţii mei; e-o binecuvântare."
Acolo rândunica zideşte cuibul moale
Acolo se înalţă spre ceruri osanale,

Acolo-i părtăşie ce nu-i în altă parte
Cum unii pot de ea a se desparte?
Motive nu-s nicicând să părăsim frăţia
Ne-ajută să păstrăm pe veci credincioşia.

Veniţi cu gânduri bune, cu gânduri de zidire
Cu-n duh curat şi treaz, cu-n duh de mulţumire
Schimbaţi priviri senine şi vă îmbrăţişaţi
Ziceţi "Amin" din suflet atunci când vă rugaţi.

După o săptămână de trudă şi lucrare
În lumea de nevoi, dureri şi nepăsare
Veniţi la Templul sfânt, hrăniţi-vă din nou
Că-i zi de sărbătoare, e-al vostru scump cadou,

E ziua specială ce de Stăpân e dată
El e atât de bun! Ne-a dat-o înc-odată
A lui iubire-aprinsă nicicând nu se termină
Ci curge ne-ncetat din starea Sa divină.

O mie de ocazii ce lumea le propune
Fără de cânt, Cuvânt şi-nchinăciune
Nimic nu valorează, sunt zile irosite
Fiinţele rămân flămânde şi mâhnite.

O zi în Casa Lui ne-aduce-mbărbătare
Ne-ntoarcem de acolo cu multă-ncredinţare
Şi iar vom fi în stare să înfruntăm păcatul
Şi iar vom împlini ce zice Împăratul.

Veniţi cu bucurie, veniţi ne-ntârziat
La Casa de-nchinare – e locul minunat
Unde se-adună sfinţii să ia edificare
Să poată-apoi umbla pe-a Domnului cărare.

Iulie, 2006








Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 4423
  • Export PDF: 50
  • Gramatical 1
  • Nisalin  ok

    Gramatical 1 0
  • Diacritice 1
  • Nisalin  ok

    Diacritice 1 0
  • Conținut 1
  • Nisalin  ok

    Conținut 1 0
Opțiuni