Nu ne frământă gândul structurilor terestre
Și nu deschidem spre adumbriri ferestre
Al nostru interes nu poartă marca gliei
(Deși iubim nespus un tril al ciocârliei)
Ne ridicăm deasupra nivelelor de ceară
Să ne adie-un vânt cu iz de primăvară
Și ne-am desprins de praful nevrutelor probleme
Știind c-al nostru Domn dorit-a să ne cheme.
Că vrem armonizări cu sferele divine
E că-L urmăm pe El prin văi și pe coline.
Că nu ne zboară gândul spre spații cu himere,
Că nu ne-am pus nădejdea în rosturi efemere
E c-am ieșit din starea ce cauzează moarte
Și-am acceptat Lumina, nu stările deșarte...
C-așa la întrebări primim răspunsuri clare
Și-așa, mereu, culegem și har și perle rare.
Nu-s două destinații, ci una, numai una
De-aceea nu pătăm cu lamentări cununa.
Știind că vom ajunge dincol’ de constelații
Primim fără rezerve lumini și revelații.

George Cornici/Septembrie, 20