La granița plugarului român
Adoarme raza după-un stog de fân,
Inundă valea-n lacrmi ca de sânge,
Plânge.

Îi cântă un cobzar de somn ușor,
De palmele crăpate ne-o fi dor...
Vom mai mânca a noastră dulce pâine,
Mâine?

În lăzi de zestre tulipani pe ii
Se-aud bocind în nopțile târzii,
Strălucesc perle pe cămașa albă,
Salbă.

Spectre fără maci și albăstrele
Gem plângând cu ploile de stele,
Deschide-n Cer o Strungă, numai una,
Luna.

Sub giulgiul nopții vise mari și mici
Vor slugări sub lovituri de bici,
Doar unul urcă-n ceruri, fără scară,
Zboară.

La granița plugarului român
Apare Raza după-un stog de fân,
O, ce minune, Isuse ce splendori!
Noi Zori.