Eu sunt săracul cel lipsit, îmbogățit când Te-a găsit
Erai ascuns de-orice priviri semețe, de ochiul ce nu-i învățat să-nvețe
Erai în drum, la o răscruce, cu-n deget arătând spre-o cruce!
N-ai fost în zgomote mărețe, cutremur, foc, sau alte fețe

Ci-n susurul cel blând, ascuns, și în suspin, în chin și-n plâns
Ai fost comoara cea ascunsă, privirea cea adesea plânsă
Ești inimă celui ce n-are, Alinător celui ce-l doare!
Ești Pâinea cea care- nsenină, cămară pentru suflet plină!

Ești far în noapte, Călăuză, Judecător spre cei ce-acuză!
Eu Te-am găsit lângă orfan, lângă cel orb, lângă sărman
Nu Te-am găsit în case mari, sau în belșug, sau cu flecari
Ești Cel ce-și tine legământul, Cel ce-a rostit de la-nceput Cuvântul!

Sfătuitor ne ești în toate, Cel ce ne-a smuls chiar și din moarte
Eu Te-am găsit spălând picioare, Tu, Rege Sfânt! Tu, cel mai mare!
O pildă fiindu-mi de slujire și-ndemn de renunțări la fire!
Și Te-am găsit în locuri moarte și secetoase și deșarte

Punând un râu într-o pustie, făcând-o din nisipuri, vie!
Și Te-am văzut lângă înfrânt, Samariteanule Preasfânt
Legându-mi rana ce mă doare, turnând balsam ce nu mai moare
Te văd iubindu-mă pe mine, cel ce a rupt bucăți din Tine


Cel ce Te-a condamnat la moarte, cel ce-a scuipat cum zice-n Carte!
Te văd cum țesi la firu-mi vieții, atent la orice imperfecții
Cum mă frămânți cu mâna-Ți blândă s-ajung un vas ce fumegândă
Un vas ce arde pentru Tine, cu renunțări și-uitări de mine

Te văd o piatră căpătâi, acolo pururi Tu rămâi!
Întâietorule a toate, ce totul știe, totul poate!