Să-ncerc iar un stil mai elevat
(Promit: de har nu m-am îndepărtat)
Elocvența nu stă în mistere
Descifrate fără nici o durere.
Uneori se vrea sofisticare
Când e vorba de versificare
Accentul să fie pe ‘nalte cuvinte
Sunt pentru suflet sau doar pentru minte?
Sau, poate, versuri mai sprintene vreți
Compuse de mult-stimații poeți
Citiți-le cu duhul pasiunii
Dând loc și tainei și minunii.
Va trebui să iasă în evidență
Esențialul surprins în cadență
Armonie să fie printre cuvinte
Și har și dedicare fierbinte.
Cum altădată am menționat
Ce-i încurcat trebuie descurcat
Ce-a fost scris și trimis prin profeți
Nu poate fi răstălmăcit de poeți.
Sunt tentat să-mi schimb procedura
Întâi să văd ce-mi spune Scriptura
Cititorii să fie îmbogățiți
Nicidecum cu expresii loviți.
Lăsând enigme să între-n poeme
S-ar putea să creeze probleme
Vrem prospețime venită din Slavă
Să-i scoată pe cei pierduți din epavă.
De nu înțelegeți ce-am vrut să spun
Simplicitate va trebui s-adun
Din ermetism nu vom putea scoate
Expresionism pentru eternitate.
Desigur, doriți un mesaj special
Descris într-un sens pastoral
Aveți dreptate, dar cât vă rugați
Sensul real din vers să-l luați?
Vorbind poetic, metaforic vorbind
Pot tâlcul ascuns să îl prind
De-mi schimb metoda sau nu o schimb
Vreau să păstrez al Cerului nimb.
Cu limbaj dumnezeiesc nu greșim
Și în neant nu ne prăbușim
Valuri de inspirații se revarsă
Când vrem iubirea, nu o farsă.
Trimiteți opinii! Nu ezitați!
În revărsarea harului să stați
Și împreună câlătorind spre etern
Vedea-vom cum îndurări se aștern.
Vreți versuri ușoare sau vreți grele?
Oricum ar fi, priviți către stele
Dincol’ de ele e-a vieții Lumină
De unde-mpăratul urmează să vină.
Inspirația să fie pe prim plan
(Din Testament nu din Coran)
Și-atunci cititorii vor savura versul
Îndreptându-și spre Paradis mersul.
George Cornici/ 4 Octombrie, 2020
Cu câțiva ani în urmă am compus poezia
Intitulată “Creații mai elevate”
Am recitit-o azi și am început să zâmbesc.
Și da, am fost tentat să compun ceva cu ton similar.