Rădăcinile de-mi cresc în Tine, Părinte,
Și-adânc se-mbrățișează de-a Vieții sorginte,
Îmi zburdă mulțumirea pe inimă, senin,
Și fapta mi-o îmbracă în subțire in.

Cugetul, tărâm de pace și război
Omagiu la Cruce mi-l înnoi,
Nu-i gând nesupus să-și găsească-mplinire
Pe drumul fără jerfă și sfințire.

Cât timp și iertare ne tai să mâncăm,
Și cât mântuire ne numeri să luăm?
Cât râu ne inundă iubirea de sus
Și până unde pus-ai pământului apus?

Te privesc și îmi lacrimă ochii spre stele:
Nu este mărginire să-nchidă căintele mele
Departe când ești, și totuși - atât de aproape
De-mi genunche ființa în ale Tale pleoape.

' Napoia-Ți mi -aruncă nevrednicia, Stăpâne,
Și-n palmă-Ți pune Duhul să m-adune
Din toate zările pământului ce sunt
Să nu îmi pierd de Tine nici un amănunt.