Toma
În necredinţă nu-i decât
indiferenţă şi atât.
Cu Toma altceva era
Nu-i necredinţă, boala sa.
Poţi neîncredere să-i zici,
În fraţii lui, în ucenici.
Ascultă... nici Isus Cristos,
Nu-i spune: "N-ai fost credincios!"
Ci-l sfătuieşte să nu fie,
Punându-I-se mărturie
cu rănile din coastă, mâni.
"Tomo! Nu poţi cu doi stăpâni!
Nu poţi fi şi necredincios
Şi cu credinţă în Cristos!
E timpul ca să te dedici,
Haide şi pune mâna-aici!"
Eu aş fi vrut, să fiu aidoma,
Cum era-n ziua-aceea Toma.
La ucenici se arătase,
Spunând că-i El, în carne, oase.
Dar ucenicii nu-L credeau,
Mult mai necredincioşi erau,
Mai trebuia miere şi peşte
spre a-i convinge că trăieşte,
Le trebuiau: Moise, Prooroci,
Să îi convingă-n zeci de voci.
Mai repede crezu-n Isus,
Toma, aşa precum s-a spus.
Dar ceea ce-l făcu să şadă,
Printre-ai Săi ucenici la coadă,
Gestul care-l făcu subţire
E că... n-ajunse la-ntâlnire.
Spun ucenicului de-acum,
Nu merge pe al Tomii drum.
Când Domnul te va aştepta,
Ai grijă, nu întârzia.
Pe Dumnezeu dorind să-L vezi,
Stai lângă Toma-n rând să crezi,
Dar la a doua Lui venire,
Fă-ţi timp şi vino la-ntâlnire.
Un Toma care pune frână,
Nu va zbura, o să rămână.
Calea spre veşnica-ntâlnire,
Cu-ntârzieri... e despărţire.
Dă-i clipei sens, o foloseşte,
Spre întâlnire te grăbeşte,
Uită-l pe Toma ocupatul,
Ai o-ntâlnire... cu-Mpăratul.
mai, 2006