TRIMIS-AI PESTE TRUP RUGINĂ


Când ai văzut că-n lumea toată
Nu mai găsești lăstar de vie
Care s-aduc-o roadă coaptă
În toamna vieții lui târzie.

Când ai văzut că nu mai pot
Nici păsările să mai cânte.
Căci n-au nimic, nimic din tot
Ce-aveau când omul își dorea să le asculte.

Când ai văzut că până și apusul,
Etern ascultător serilor toate,
Ar vrea acum să-întoarcă cursul
Petru-a opri a nopților păcate.

Când ai văzut pe mame,
Cele mai sfinte de pe lume,
Cum își învață pe silabe
Copiii să-ți batjocorească al Tău nume.

Când ai văzut cât de departe
În urmă am lăsat și demnitatea,
Și dragostea si bunătatea,
Și cum ne batem parte-n parte,
Soră cu soră, frate cu frate.

Atunci cu a Ta bunătate
Trimis-ai peste trup rugină.
Văzut-ai că nu se mai poate
Sa curg-a noastră răutate,
Și-ai vrut s-o tai la rădăcină.

Și ai pus suferintă-n trup
Și boală și necaz.
Pe mulți i-ai luat, pe mulți, în grup
Și mulți își plâng amarul azi.

Tu ca un leac al răutății
Ai pus pelin în trup, în lut.
Dar răutatea-i cuibărită
În suflet, înlăuntru' ș-are scut.
O apără mândria, și fala încolțită.

Și ai sădit mai mult pelin,
Copiii-și plâng părinții
Și mamele copiii... chin,
Doar răutatea-i neatinsă
Păzită de-acel scut de spin.

Mă tem că iarăși de-ai veni
Să iei din nou pe frunte acei spini,
O Veronică nu s-ar mai găsi
Să șteargă ochii Tăi de sange plini.

Și nici un Simon nu ar fi,
Și nici macar silit ca el,
Crucea, chiar daca ar ști
N-ar vrea să o ridice nici un fel.

Și nici un Iosif nu s-ar mai găsi
În lumea asta nouă.
Și nici mormânt nu ar mai fi,
Si nici Mariile-amândouă.