„Cãci El mã va ocroti în coliba Lui, în ziua necazului... ” (Psalm 27:5)

Tu, Doamne, eşti lumina mea:
De cine mã voi teme?
Mã mântuieşti când cei mişei
Aruncã cu blesteme.

Cãci deznãdejdea mea de-acum
Mã prinde ca-ntr-un cleşte;
Pãrinţii mei mã pãrãsesc
Dar Domnul mã primeşte.

Un singur lucru îţi mai cer
Şi îl doresc fierbinte:
Sã locuiesc în Casa Ta
De astãzi înainte!

Tu, gândul celui rãu pãtrunzi,
Chiar de-şi preface faţa;
Şi în coliba Ta m-ascunzi
Când cautã sã-mi ia viaţa.

Ai milã, nu mã pãrãsi,
Şi-ascult-a mea dorinţã
Cãci caut, Doamne, Faţa Ta
Cu-ntreaga mea fiinţã.

Aratã-mi, dar, cãrarea Ta,
Condumã Tu pe cale
Şi scapã-mã de cel ce vrea
Sã- mi punã jug şi zale! ...

Încredinţat sunt pe deplin
Cã Te-oi vedea odatã;
Nu merit. Dar Îţi aparţin
Iar Tu eşti al meu Tatã!