"Petru L-a urmat de departe, până la curtea marelui preot; apoi a intrat înăuntru, și a șezut jos cu aprozii, ca să vadă sfârșitul." (Ev. după Matei 26:58)

"Ce-am scris, am scris!", a zis Pilat
Şi drumul sulului i-a dat,
Prin care încuviinţa
Cã Domnul Împãrat era.

"Cu caractere latineşti
Sã ştie lumea cine eşti.
De la Cezar, la puşcãriaşi
De la bãtrâni, la copilaşi!"

Şi totuşi, oamenii-au iubit
Pe cel cu mâna pe cuţit.
Tâlhar, învinuit de-omor,
Fusese preferinţa lor.

Isus Hristos, Cel condamnat,
E al Iudeii Împãrat;
Dar nici ai Sãi nu au crezut
Ci au fãcut cu El ce-au vrut.

Primise mii de vânãtãi
La stâlpul groaznicei bãtãi;
Cununã smulsã din tufari,
Din spini de soi, cu ţepii mari!

Adus fu, cu popor cu tot,
În curtea Marelui Preot
Unde, soborul adunat
Îl huidui pe Împărat.

L-au scos atunci - precum citim -
Afarã din Ierusalim.
Sã-L rãstigneascã-ntre tâlhari
Ai Templului funcţionari.

Şi iatã-L ţintuit pe lemn,
La al Sinedriului îndemn.
Cu mic, cu mare au strigat:
"Cezar e-al nostru împãrat!"

El moare... dar nu obligat!
Nici nu ceruse avocat.
Ci se supuse rãbdãtor
Supremului Judecător.

Azi, dupã douã mii de ani
El încã are mulţi duşmani.
Sunt mulţi ce spun: "Eu sunt ateu!
Nevoie n-am de Dumnezeu!"

Dar, fãrã El, pãşesc în gol
În groapa negrului Şeol
În care Diavolul va sta
Pe veci de veci cu oastea sa!

Domnul iubeşte pe atei
Cum i-a iubit şi pe Iudei;
Cãci ca şi Dumnezeu milos
Nu vrea sã piar-un pãcãtos!

Povara de pãcat o ia
Spre a nu te mai tulbura;
Un nume-ţi dã şi haina Lui,
Pe umerii tãi slabi s-o pui!

El sângele Şi l-a vãrsat
Sã poţi sã fii şi tu curat:
Cu suflet bun şi haine noi,
La Judecata de Apoi.

Voi, iubitorii de pahar,
Veniţi, cât încã este har!
Ca oameni sfinţi, de caracter,
Sã staţi şi voi la masã-n cer!

Aduceţi Domnului, ca dar,
Nepreţuit mãrgãritar:
Un suflet doritor de rai,
Scos din al lumii putregai...