Ne deplasăm printre versuri spre infinit
Foarte fericiți că inspirația a venit
Lumina Scripturii ne ghidează la orice pas
Din când în când, normal, mai facem vreun popas
Ne însoțesc cântâri compuse cu pasiune
Și-așa-ntâmpinăm vreun necaz, vreo minune
Apar încercări să ne oprească progresul
Dar știm Cine ne-ajută, Cine-i Alesul
Printre Psalmi și pasaje ce-ndeamnă la rugă
Pe cei mai aprigi dușmani îi facem să fugă
Cuvinte, expresii atinse de slavă divină
Pot consacrarea, în noi, s-o mențină
Încurajări lansate de vreun dedicat poet
Înlătură orice urmă de plâns și regret
Și-așa adunăm cu entuziasm comori
Și privim, încântați, spre cerești splendori.
Creații descriu felul de trai prin sfințire
Cum să eliminăm tot ce se naște din fire,
Cum să respingem săgeți trimise din gheenă,
Cum să-nălțăm spre tronul de har antenă.
Rânduri parcurse când, lin, seara coboară
S-ar putea să aline un chin, o povară
Versuri parcurse la umbră deasă-n livadă
Ne duc cu gândirea la celesta Fațadă
Unii pe alții ne stimulăm să-nvingem rutina
Să facem loc liber să ne inunde Lumina.
*****
Suntem pelerini printre versuri spre Țara promisă
Știm c-ajungând acolo ușa va fi deschisă
Vom compune și-acolo melodii și poeme?
Întrebați pe Cel ce rezolvă orice probleme.
George Cornici/11 Octombrie, 2020