Nu mai e timp să tot privim în spate,
La tot ce-a fost, la ce puteam să fim;
Nu mai e timp de vorbe, ci de fapte,
Și-n via Lui cu râvnă să slujim.

Nu mai e timp când holdele sunt coapte,
De lenevire și de stat pe loc.
Nu mai e timp de vorbe dulci și șoapte,
E timpul ca să strigi, să-i smulgi din foc.

Nu mai e timp de stat în nepăsare,
Căci vai de cei ce-s fără grijă în Sion.
E timpul pentr-o viață jertfitoare,
De pasiune pentru-al Vieții Domn.

Nu mai e timp de-o viață liniștită,
Eu cel puțin, nu-mi mai doresc confort;
Vreau ca să ies din starea adormită,
Să fiu la înălțimea numelui ce-l port.

Chiar daca mulți nu vor ca să trăiască,
O viață sfânta, dăruită numai Lui;
Cât despre mine, eu și a mea casă,
Vrem să slujim viața toată Domnului.

Eu pururi voi privi spre Domnul vieții mele
Îmi voi pune nădejdea doar în Dumnezeu.
În Dumnezeu, în Stânca mânuirii mele,
Care în toate, mă va asculta mereu.

Dany Căpătan