Întreabă-mă

Autor: Viorica Mariniuc | Album: In principio erat verbum... | Tematica: Diverse
Resursa adaugata de vimara62 in 14/10/2020

Referințe

Iov 38:4-17 | Iov 40:3-4

Iov 38:4 Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere.
Iov 38:5 Cine i-a hotărât măsurile, ştii? Sau cine a întins frânghia de măsurat peste el?
Iov 38:6 Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului
Iov 38:7 atunci când stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi când toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie?
Iov 38:8 Cine a închis marea cu porţi când s-a aruncat din pântecele mamei ei,
Iov 38:9 când i-am făcut haină din nori şi scutece din întuneric,
Iov 38:10 când i-am pus hotar şi când i-am pus zăvoare şi porţi,
Iov 38:11 când am zis: ‘Până aici să vii, să nu treci mai departe; aici să ţi se oprească mândria valurilor tale’?
Iov 38:12 De când eşti, ai poruncit tu dimineţii? Ai arătat zorilor locul lor,
Iov 38:13 ca să apuce capetele pământului şi să scuture pe cei răi de pe el?
Iov 38:14 Ca pământul să se schimbe ca lutul pe care se pune o pecete şi toate lucrurile să se arate îmbrăcate ca în haina lor adevărată?
Iov 38:15 Pentru ca cei răi să fie lipsiţi de lumina lor şi braţul care se ridică să fie zdrobit?
Iov 38:16 Ai pătruns tu până la izvoarele mării? Sau te-ai plimbat tu prin fundurile adâncului?
Iov 38:17 Ţi s-au deschis porţile morţii? Sau ai văzut tu porţile umbrei morţii?

Motto: Iov a răspuns Domnului şi a zis: "Iată, sunt prea mic.
Ce să-Ți răspund?" Iov 40:3,4

Întreabă-mă de planurile Tale,
Când peste haos întindeai frânghia,
De piatra care-a fost zvârlită-n vale,
Deşi avea săpată mărturia
Că ea a fost întâi, nu temelia.
Şi-Ți voi răspunde: Doamne, sunt prea mic,
Am spus ce-am spus, dar nu mai spun nimic.

Întreabă-mă cum la-nceput, pământul,
Ca lutul strâns sub sarcina peceții,
Deplin supus, Ți-a ascultat cuvântul,
Descoperind în zorii dimineții,
Adevărate, tainele vieții.
Şi-am să mă plec, zdrobit, sub ochiul Tău,
Ca brațul făcătorului de rău.

Întreabă-mă de-al mărilor izvor
Şi infinitul unde se-adânceşte,
Cere-mi să-Ți spun în glas de muritor
De poarta-n dosul căreia sfârşeşte
Tot ce-i născut şi nu mai poate creşte.
Cuprins de-al întrebărilor ecou,
Atâta ştiu: că am să tac din nou.

Întreabă-mă, apoi să mă ascunzi
În locu-n care mă cunoaşte partea,
Iar de Ți-s drag, aşa cum scrie Cartea,
Veni-vei într-o zi să îmi răspunzi.