"Ca pleava trece vremea... " (Ţefania 2:2)

Iatã ziua-n care iar
A mai rupt o filã
Din al vieţii calendar,
Timpul, fãrã milã.

Noul an, în zori de zi
Când dãdu alerta,
Cel vechi grabnic ne-a lãsat
Numai cu coperta.

Vântul vremii-a smuls mereu
Coalã dupã coalã,
Lãsând în caietul meu
Neorânduialã...

Dar de astãzi mã apuc
Sã-mi fac socoteala,
Fãrã ştiri şi balamuc
Ce-nmulţesc greşeala!

Am simţit şi eu şi tu
Şi-o simţim cu toţii,
Cei bãtrâni şi cei vânjoşi,
Fiii şi nepoţii,

Cã al anilor vârtej
Nu-i deloc o glumã
Ci, cât ai clipi din ochi,
Grabnic se consumã!

Ai vãzut cu ochii tãi
Cum se-adunã norii
Şi prin pustnicile vãi
Ţipã iar cocorii...

Câte unu-i chiar convins
Cã mai are vreme
Şi de-al morţii negru ins
Nici mort nu se teme...

Dar nu ştie ce dureri
Îl aşteaptã-ndatã
Şi de ziua lui de ieri
Râde gheena toatã...

Când eşti tânãr, crezi cã ai
Viaţa înainte,
Dar miroase-a mucegai
Gândul ce te minte!

Ziua ta e cea de azi,
Cum Scriptura zice;
Pe "ieri", uite cã-l petrec
Pocnituri de bice!

Iar cu "mâine", ştii cumva
Dacã vei da mâna?
Sau degrabã-n haina ei
Te-a-nveli ţãrâna? ...

Deci, nu mai argumenta
Replici puerile,
Cât te cheamã cineva:
"Te aştept, copile!"